Avenul verde

Peștera Câinilor
28 august 2011

A doua zi după tura pe Cheile Madei ne trezim devreme, cel puțin noi, bărbații, Adi, Tibi și cu mine. Avem multe de făcut, am auzit de o peșteră/aven în apropiere, iar apoi, cu toții vrem să ajungem pe la cetatea dacică de la Ardeu, să vizităm ruinele castrului de la Germisara.

Ăla mic și albăstrui eu sunt

Ne urcăm toți trei în mașina lui Tibi, umplem portbagajul de corzi și fierotanii și ne îndreptăm spre Bacâia, localitate aflată aproape de ieșirea din Cheile Cibului. Undeva după ieșirea din localitate ar trebui să găsim Peștera Câinilor. Peștera e cvasinecunoscută, n-am gasit nimic despre ea pe internet decât o poză pe Panoramio. După câteva zeci de minute trecem de Bacâia și ajungem în zona în care, conform google maps ar trebui să fie peștera. Deși în sat cineva ne explicase în mare cum să găsim peștera nu ne descurcăm nicicum. Pe stânga drumului avem pârâul, pe dreapta un versant stâncos așa că nici o șansă fără mai multe repere. Deoarece drumul este în proces de modernizare versantul are baza mușcată de excavatoare, fiind creată o panta de aproape 90 de grade și înaltă de 4-5 metri astfel încât explorarea prin sondaj ar fi foarte greoaie și ne-ar lua prea mult timp. În cele din urmă, la o casă rătăcită de sat găsim un localnic pe care îl convingem să vină să ne arate exact unde e peștera. Omul nu se lasă rugat și ne conduce, pe drum spunându-ne legenda peșteri. Cică pe vremuri în peșteră se aruncau animalele bolnave sau puii de câini nedoriți de către stăpâni, de acolo venind numele peșterii.  Îi mulțumim frumos de îndrumări, ne echipăm și urcăm versantul abrupt, cele câteva zeci de metri până la intrarea în peșteră. Aceasta de fapt este un aven de aproximativ 15 metri adâncime, fără dezvoltare orizontală. Avenul nu e cu chiar necunoscut pentru că găsim repede câteva pitoane de care facem amarajele. Mă leg de coardă, încalec buza pietroasă și peste câteva momente sunt pe fundul avenului.

Acesta are formă de elipsă cu dimensiuni de aproximativ 8 metri pe 4 și are pe fund un strat de câteva palme de mușchi de un verde puternic. Coboară și Adi și Tibi dar după câteva minute terminăm explorarea. Facem cunoștință și cu cei doi broscoi, stăpânii avenului și probabil aceștia se vor întreba tot restul vieții lor cine au fost uriașii care le-au tulburat lumea pentru câteva clipe. Ieșim din aven, ne dezechipăm și ne reîntoarcem la corturi. Nu e un obiectiv cunoscut sau foarte spectaculos acest aven dar ne simțim bine că l-am făcut.

Așteptâdu-l pe Adi	O palmă de cer
Băștinașul	În sus pe coardă...
Look mom, no hands!	Supervizând ostilitățile
Revenind cu picioarele pe pământ	Adi, Tibi și avenul