Peșterile de pe Viduța

Valea Videi
14 august 2011

~ continuare ~

După o zi obositoare dar plină, ne trezim fiecare când vrem, mâncăm și ne pregătim să plecăm pe tură. Teoretic, Viduța, un afluent din stânga al Videi, nu e foarte departe de locul nostru de campare. De asemenea, peșterile Viduța I și Viduța II pe care intenționam să le vizităm, nu sunt prea departe pe apă, în sus. Drumul de data asta nu trebuia să fie nici lung nici greu iar, conform datelor strânse de pe internet, peșterile se găsesc pe malul Viduței fără nici un fel de dificultate din punct de vedre al accesului. Părasim corturile și o luăm, spre deosebire de ziua anterioară în aval, pe drumul forestier care însoțește Vida, de data asta pe partea stângă a apei. Ziua e din nou frumoasă, soarele de august arde dar noi mergem la adăpostul copacilor, protejați de arșiță. Trebuia să trecem peste apa unui izbuc care traversează drumul dinspre stânga iar apoi, tot pe stânga să dăm de Viduța. Trecem de o casă probabil de vacanță sau poate doar un altfel de canton pentru cei ce taie lemne în zonă cu un fel de curte amenajată într-un mic luminiș de la marginea drumului, curte în care câteva femei în costume de baie de urmăresc curioase cum trecem echipați cu mic cu mare.Ne oprim să salutăm și întrebăm de Viduța.
Aflăm că mai avem puțin și că suntem pe drumul cel bun așa că plecăm voioși mai departe. Și, într-adevăr nu după mult timp trecem o apă care ar fi trebuit să fie izbucul de pe hartă. Peisajul e mai mult decât minunat, o plimbare plăcută pe un drum năpădit pe alocuri de vegetație, un drum umbrit în cea mai mare parte de pomi mai tineri sau mai bătrâni dar oricum cu un frunziș des de un verde plăcut și relaxant. Ne continuăm drumul așteptând ca Viduța să apară după fiecare meandra a Videi dar aceasta nu mai apare. Noroc că drumul e frumos și această întârzâiere nu ne pune deocamdată pe gânduri așa ca mergem înainte minunându-ne de frumusețea peisajului. Din când în când drumul se apropie de Vida sau trece prin adevărate defilee prin care, pe alocuri încă se mai văd urmele dinamitărilor de acum zeci de ani, amenajări necesare pentru a putea construi acestă cale de-a lungul apei până în mijlocul sălbăticiei. Din când în când în calcarul stâncilor se întrevăd fisuri mai mari sau mai mici, fisuri pe care Tibi le și explorează din când în când dar fără a găsi totuși ceva notabil.

Suntem din ce în ce mai obosiți și deja, după vreo două ore de mers, începem să ne întrebăm dacă nu cumva trecusem deja de Viduța și dacă nu ar trebui să ne întoarcem. După calculele lui Adi chiar, suntem deja destul de aproape de ieșirea de pe chei și destul de aproape de Lunca Sprie unde se află un baraj pe Vida , baraj care a creat un lac de acumulare chiar înainte de intrarea în localitate.

Decizie pe care o și luăm pentru că deja, după hartă ar fi trebuit să ajungem demult la Viduța. Revenim deci până la apa pe care o considerasem inițial ca fiind izbucul de pe hartă și facem un popas înainte de a intra pe Viduța, la umbra generoasă a unui alun. Pe drumul de întoarcere ne-am întâlnit cu un om care pescuia în Vida și care ne-a confirmat ca am mers de-a lungul apei mai mult de jumătatea distanței dintre canton și Lunca Sprie. După ce ne tragem un pic sufletul o luăm în amonte pe Viduța, încântați de frumusețea peisajului. Și aici e un drum forestier de-a lungul apei așa că mergem destul de repede.

După doar câteva minute, pe stânga vedem portalul peșterii Viduța I. Intrăm puțin în peșteră fără a ne echipa, doar pentru a-i admira portalul. Obiectivul principal e peștera Viduța II, mai lungă și mai spectaculoasă așa că dăm să ne continuăm drumul, lăsând Viduța I pentru cazul în care vom avea timp suficient. Nu trebuie să mergem însă, aproape imediat, doar la câțiva metri mai în amonte, dincolo de pârâu, un pic în sus pe versant se deschide o altă gură de peșteră, peștera numărul 2 de pe valea Viduței, obiectivul nostru principal. Ne întindem tabăra (a se citi păturile) pentru că Svetlana nu vrea să intre în peșteră, ne echipăm cu salopete, căști, frontale și cu încă nefolositele genunchiere achiziționate după târâșurile din peștera Osoiu și intrăm în peșteră.

Peștera numărul 1 de pe valea Viduței - portalul

Peștera numărul 2 de pe valea Viduței - portalul

Intrăm înăuntru aproape toți, doar Svetlana rămâne afară. După portal se deschide o sală destul de mare si de umedă așa că ne afundăm până la glezne în noroi ca să o traversăm. În dreapta se deschide apoi o altă sală destul de mare cu câteva formațiuni parietale. Nu se compară din punct de vedere al formațiunilor cu peștera Cubleș vizitată cu o zi înainte. Ne reîntoarcem în prima sală de unde, înspre stânga se deschide un cotlon care e de fapt galeria principală. Continuăm doar cei mai ”experimentați” - Tibi, Adi, Miruna și cu mine. Clau și Ralu ies afară cu Adnana și Mălina, probabil de la anul vor începe și ele să intre în sectoare mai primejdioase dar deocamdată sunt prea mici.

Deci luăm o poziție cât se poate de orizontală și ne strecurăm prin cei câțiva metri de tunel până într-o săliță unde facem o primă regrupare pentru a ne felicita pentru ideea cu genunchierele care ne-au ferit genunchii de grohotișul umed de pe jos. De aici peisajul se schimbă, galeria se transformă într-o crăpătură de câțiva metri înălțime cu lățime variabilă între câțiva centimetri și un metru și un pic. Pe la bază curge un firicel de apă de câteva palme adâncime maximă. Continuăm cu un ramonaj nu foarte dificil și nu foarte lung până într-o altă sală, circulară și ceva mai mare decât prima. Mai mergem câțiva metri pe galerie dar nu foarte mult pentru că destul de repede un sifon ne împiedică să mergem mai departe. Ne resemnăm și ne întoarcem, nu avem echipament pentru traversarea sifoanelor. Ieșim la lumină și la soare bucuroși că, chiar dacă nu am parcurs foarte mult din peșteră secțiunea vizitată a fost foarte interesantă.



Ajunși afară aflăm că între timp cei rămași afară au intrat în peștera Viduța 1 și că nici acolo nu se poate merge foarte mult tot din cauza unui sifon care împiedică trecerea celor ce nu au echipament adecvat. Parcurgem și noi cei câțiva metri accesibili și dăm și noi înapoi din fața sifonului. Înainte de sifon e o sală cu câteva scurgeri parietale dar nu foarte spectaculoase. Apoi tavanul galeriei coboară destul de mult făcând imposibil accesul în continuare fără un echipament adecvat.


Ne dezechipăm și după ce ne încălzim un pic la razele de soare de dupămasă ne întoarcem la corturi unde trecem direct la programul de seară: mâncare caldă și un foc pe măsură. Povestim la foc până târziu cu o cană de vin bun în mână. A doua zi urmează să plecăm și deja ne simțim cuprinși de păreri de rău, zona e minunată și cine a fost acolo cu siguranță că nu va uita prea curând zona.

~ va urma ~