Peștera Cubleș

Valea Videi
13 august 2011

~ continuare ~

Ne trezim de cu dragă dimineață și facem cunoștință cu adevărat și cu frumusețea sălbatică a locului unde ajunsesem în noaptea care tocmai se încheiase. Admirăm amenajarea izvorului din a doua poiană, amenajare pentru care cineva chiar a depus suflet dând dovadă de pricepere și simț artistic. Amenajarea locului de campare cuprinde inclusiv trepte cioplite în malul râului și întărite apoi cu bolovani. Un vot ad-hoc hotărăște să urce locul de campare undeva sus în topul propriu al locurilor de campare.

Așternem masa și punem la punct ultimele detalii ale turei. Aveam de ales între o tură mai lungă până la peștera Cubleș sau una mai scurtă până pe valea Viduței, un afluent al Videi unde puteam vizita peșterile Viduța I și Viduța II. Avem o hartă bună, destul de detaliată a munților Pădurea Craiului și dacă vreți să mergeți în zonă vă recomand cu căldură să faceți rost de una sau măcar să listați una de pe internet. În

zonă nu sunt trasee marcate așa că șingurul mod de a ajunge undeva rămâne harta, un ghid sau localnicii care, în general sunt prietenoși și cunosc bine zona. Hotărâm să vedem peștera Cubleș, peșteră cunoscută și vizitată încă de pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, prima peșteră din Romania care, pentru a fi protejată de "vizitatori" a fost închisă, cu mulți ani în urmă cu poartă metalică. Peștera e descrisă și în cartea "Peșteri din Romania - ghid turistic", ediție din 1984. Tot acolo se află și explicații suficiente, crede autorul, pentru a ajunge la intrarea ei.

Deci înarmați cu harta zonei și cu ghidul respectiv plecăm voioși sa căutăm peștera. Peștera trebuia sa fie pe malul stâng al unui afluent de dreapta al Videi, la aproximativ 50 de metri deasupra firului apei așa că nu părea foarte complicat de găsit. Vremea era frumoasă, soarele râdea cu toată gura la noi din înaltul cerului, totul promitea o tură frumoasă și relaxantă. Drumul e continuarea celui pe care venisem cu o zi înainte și șerpuiește domol pe lângă apă, flancat de copaci. Nu aveam mult de mers și pentru că harta era detaliată având marcate pe ea inclusiv drumurile forestiere mai puțin importante trebuia sa avem grijă doar să o luăm pe primul drum forestier spre stânga în direcția noastră de mers. Ceea ce am și făcut traversând Vida printr-un vad și apoi continuându-ne drumul. În scurt timp am ajuns și la o intersecție în formă de Y, la fel ca și pe hartă. Drumul începuse să dispară transformându-se treptat-treptat într-o vale seacă, vale pe care, din cauza secetei nu mai curgea decât un firicel anemic de apă - firicel pe care noi îl identificasem ca fiind afluentul de care vorbeam anterior. Lăsând copii și femeile în vale, împreună cu Adi și Tibi am urcat cei 50 de metri despre care se vorbea în descrierea peșterii, luptând cu greu să răzbatem printre vegetația deasă și sălbatică care se agăța de noi cu mii de vițe pline de mii spini. Am parcurs versantul respectiv prin mărăcini, tufe ciudate pline de țepi și alte plante crescute acolo doar pentru a ne chinui pe noi, la diferite înălțimi față de firul de apă și pe distanțe din ce în ce mai mari până când, epuizați, zgâriați, transpirați și supărați pe lume și viață am hotărât că am greșit drumul și că, cu siguranță, peștera e cu totul și cu totul în altă parte.

Însuflețiți din nou, fiecare cu o formulă de genul "V-am spus eu că nu poate fi aici pentru că..." ne reîntoarcem la drumul principal de lângă Vida și mai urcăm puțin pe drumul de lângă apă până ajungem la un mic podeț pe care un drum destul de bine întreținut trece apa. De data asta afluentul, chiar dacă mic există cu adevărat în dreapta noastră așa ca, în curând identificăm dinnou o intersecție în formă de Y pentru care am băga dinnou mâna în foc că e cea de pe hartă. Și iar, cu harta la dispoziție încercăm să dibuim intrarea în peșteră. Greblăm dinnou versantul indicat de hartă dar dinnou portalul mare al peșterii preferă să se ascundă de noi. Cartea ne spune că peștera nu se vede de pe drum din cauza copacilor așa că ne încăpățânăm să o căutăm pe versantul abrupt, ocazie cu care reușesc să-mi stric încălțămintele de apă, încălțăminte cu care am fost în atâtea peșteri și chei.

Izvorul de unde se urcă la peșteră

Epuizați și dezamăgiți facem un popas de unde plec cu Tibi în recunoaștere pe drumul forestier spre o direcție de unde se auzea zgomot de drujbe. Adi e dat dispărut, hoinărește în continuare pe panta aia inaccesibilă și imposibilă. După vreo 20 de minute ajungem trecem pe lângă un izvor iar apoi ajungem într-o poiană unde câțiva oameni încarcă un camion cu lemne. Ne apropiem și după ce dăm binețe aflăm ca nu știu nimic despre peștera Cubleș mai ales ca nu sunt chiar din zonă. Ne întoarcem înfrânți și hotărâm să ne întoarcem toți la corturi cu coada între picioare. Pe drumul de întoarcere mai avem câteva tentative de căutare a intrării în peștera dar soldate fără succes. Și când totul părea pierdut ne întâlnim cu doi tineri care tăiau și ei lemne care ne spun că au fost la peșteră și că intrarea e în dreptul izvorului găsit de mine și de Tibi, oricum undeva mult mai departe decât era poziționată peștera pe hartă. Am parcurs într-un suflet jumătatea de oră care ne despărțea de izvor și am atacat cu forțe proaspete panta destul de abruptă pe care, abia ghicită o potecă urca până la portalul peșteri.

Pieptiș spre intrarea în peșteră

Cu mic cu mare pregătiți pentru explorare

După o scurtă ședință foto intrăm în peșteră. Aceasta nu este foarte mare, nu e dificilă, pentru vizitarea ei (dacă nu vrei cum a vrut Tibi să-i pipăi toate diverticulele și diaclazele) nefiind necesar echipament special, câteva lanterne cu cât mai puternice cu atât mai bine fiind suficiente. Las pozele să vorbească despre frumusețea peșterii, e într-adevăr minunată și cred că a meritat fiecare pas, înainte sau înapoi, pe care l-am făcut pentru a ajunge la ea.

Obosiți dar fericiți și mulțumiți ne-am întors la corturi unde am trecut la programul normal de seară, un foc bun, un joc de mimă toate asezonate cu un vin bun de Recaș. Ne-am dus la culcare cu gândurile atât la ziua care tocmai trecuse, obositoare dar încheiată atât de frumos cât și la ziua care urma sa vină și la peșterile care ne așteptau undeva pe valea Viduței.

~ va urma ~