În drum spre cantonul Vida

Valea Videi
12 august 2011
 
Mi-am propus de multă vreme să scriu despre această tură dar tot nu am apucat. Și iată că-mi inaugurez blog-ul cu povestirile de pe valea Videi, unde am fost, în formație completă, de Sfântă Mărie, între 12-15 august.

Valea Videi a devenit o posibila destinație pentru o ieșire de câteva zile după ce auzisem că pe afluentul Videi, Viduța se găsesc câteva peșteri deosebite. Fusesem cu câteva săptămâni înainte vreo 5 zile prin munții Pădurea Craiului și cu ocazia asta, oprind pentru câteva minute la birtul din centrul localității Dobrești câțiva localnici, îndatoritori, ne-au dat numărul de telefon al ranger-ului, sau mai pe românește, al pădurarului din zonă. De asemenea ne-am interesat de starea drumului forestier pentru că pe hartă locul unde voiam să campăm, cantonul de pe valea Videi, părea destul de departe de orice localitate. Aceeași localnici ne-au spus că drumul e practicabil și cu mașini mici deci, teoretic, n-ar trebui să avem nici o problemă să ajungem acolo.

Și iată-ne în 12 august, urma un week-end prelungit cu o zi de luni - sărbătoarea Sfântă Maria mare. Timpul trece cu greu la servici, abia aștept să se facă cinci fără un sfert să pot pleca acasă și de acolo mai departe spre Vida. O luam prin Șiria, Ineu, Tinca, Dobrești, traversând șoseaua Beiuș-Oradea. Drumul e când mai bun, când mai prost dar suntem obișnuiți, șoseaua Arad-Oradea e demult tot în construcție și multitudinea de semafoare fac aproape imposibilă ajungerea la destinație fără nervi și într-un timp cât de cât decent.

Noaptea începe să se facă simțită și când umbrele încep să devină mai prelungi ajungem și noi, la ieșirea din Dobrești de unde o luăm spre dreapta spre valea Videi. Vida nu trece practic prin Dobrești dar după câțiva kilometri, după ce ne întrebăm dacă nu am greșit cumva drumul, ajungem pe un drum forestier care șerpuiește pe lângă un versant împădurit. Undeva în dreapta, jos în vale curge neștiută Vida. E prea întuneric să o vedem, e prea departe să o auzim, parcurgem încet, atenți la denivelările drumului cei 17 kilometri care despart Dobrești-ul de cantonul Vida. Deși e întuneric deja, sau poate tocmai din această cauză, drumul ni se intersectează cu camioane pline de lemne care coboară în sat încărcate. La un momentdat, câțiva tăietori de lemne încarcă un camion în mijlocul drumului. Ne oprim și admirăm câteva minute imensul utilaj care se "joacă" cu trunchiurile de câteva tone ale copacilor de parcă ar fi creioane. Oamenii se opresc din lucru și mută câteva mașinoace pentru a ne face loc să trecem. Le mulțumim, ne urează drum bun și pornim iar la drum. Cu ochii pe kilometraj pentru a vedea cât mai avem de mers, cu ochii pe fâșia îngustă de lumină pe care farurile o smulgeau întunericului din jur mergem rupți parcă complet de restul lumii.

La un momentdat niște licăriri în stânga, câteva scântei rănesc întunericul. Fantomatice și parcă mai întunecate decât însuși întunericul câteva clădiri se zăresc în spatele focului, printre arborii seculari. Parcursesem doar 15 din cei 17 kilometri de care știam așa ca prima intenție a fost să nu mă opresc. Dar totuși, ora târzie, întunericul, faptul că pe hartă (destul de detaliată și care își dăduse deja examenul pe teren înainte) nu apăreau alte clădiri în zonă mă fac să opresc totuși. Opresc și Tibi și Adi, scoatem câteva lanterne din bagaj și începem să cercetăm zona. Bănuim ca am ajuns la canton, chiar dacă, surprinzător, parcă o zână bună l-ar fi mutat cu doi kilometri mai aproape de civilizație, ceea ce nu era ceva deranjant, mai ales la ora aceea. Ieșiți din mașini constatăm că noaptea nu e totuși chiar așa de neagră, cantonul e o clădire care pare destul de îngrijită la care se ajunge urcând o pată pe partea stângă a drumului. Vizavi de el, dincolo de un șanț nu foarte mare dar imposibil de trecut cu mașina e o poiană generoasă unde pasc liberi câțiva cai. Hotărâm ca am ajuns și ne îndreptăm, noi bărbații, spre focul care pâlpâia timid lângă canton. O umbră se desprinde încet de lângă foc și ne vine în întâmpinare. E un bărbat între două vârste care ne spune că e singur în zonă, că își petrece vara având grijă de cai și de canton și, ceea ce era mai important pentru noi, ne spune că, dacă vrem, ne poate conduce la locul de campare ne lângă canton. Ne bucurăm de norocul de a da peste un localnic atât de prietenos așa că îl iau în mașină și mai parcurgem încă câteva zeci de metri, până trecem peste un podeț peste Vida, prima întâlnire de gradul III cu râul. Imediat după podeț Vida o ia practic înapoi ca după o buclă strânsă să-și continue drumul spre vale. Oprim mașinile și îndrumați de omul din pădure coborâm lângă apă și nu ne vine să credem. Unul din cele mai frumoase locuri de campare pe care le-am văzut vreodată. O poiana lată de vreo 10-15 metri și lungă de peste 50 străjuită de o parte de apele Videi și

de cealaltă parte de o pădurice, o adevărată barieră verde între drum și locul de campare. La capătul poienii după un tunel printre copaci găsim o a doua poieniță, mai mică decât prima și mai umbrită (de asta ne vom da seama a doua zi) dar care are lângă ea un izvor deosebit. Apa e captată și adusă frumos până aproape în poieniță. Și, pentru ca totul să fie perfect găsim și vetre de foc amenajate, inclusiv cu lemne tăiate, lemne suficiente pentru cel puțin un foc bun. Accesul cu mașinile în poieniță e ușor, nu e absolut nici o problemă așa ca mulțumim omului fără de care ne-ar fi fost imposibil să găsim poienița, mai ales că nu știam de existența ei. Ne apucăm să montăm corturile și acest lucru nu ne ia prea mult pentru că avem deja state vechi în privința

montării corturilor pe întuneric. Și, iată-ne stând la foc, ascultând susurul apei, cu un pahar de vin lângă noi făcând planul pentru zilele următoare. pentru că sunt multe de văzut în zonă: peștera Cubleș, peșterile Viduța I și Viduța II și, de ce nu, cheile Videi în sine. Înainte de a ne retrage în vastele apartamente întunericul se retrage și lasă razele lunii să pătrundă până la noi, ca o promisiune că următoarele zile vor fi frumoase și fără urmă de nori sau de ploaie.

~ va urma ~