În drum spre casă

Valea Videi
15 august 2011

~ continuare~

Zorii ultimei zile pe valea Videi - ne trezim cu gustul amar al plecării, mâncăm și ne pregătim de plecare, strângem corturile și bagajele fără chef, cu toții am vrea să mai putem sta o zi în zonă dar a doua zi trebuie să ne reintegrăm în viața cotidiană.

Atracția dimineții o constituie un rac prins de Adi în apele pârâului, acesta devine fotomodel pentru câteva minute apoi îl eliberăm în apele Videi. În câteva secunde se ascunde sub o piatră neștiind că va deveni peste câteva luni vedetă de blog.
Pentru azi nu ne-am propus mare lucru - drumul spre casa și o oprire de câteva ore la barajul Videi din satul Lunca Sprie. Am înțeles că ar fi un loc de agrement pentru cei din zonă așa că ne-am gândit că o zi de plajă și trândăvie ar prinde bine după zilele anterioare în care am mers atât.



Plecăm relativ devreme și facem cam o oră până în Dobrești. Înainte de plecare nu uităm de faptul că la venire, în toiul nopții am găsit focul aproape pregătit în poiana unde am campat așa că aranjăm și noi câteva lemne lângă vatră cu gândul la cei care le vor aprinde și care ne vor mulțumi la rândul lor. Spre deosebire de venire acum putem admira peisajul. Vida nu se vede aproape de loc deși drumul șerpuiește de-a lungul ei. Oprim pe marginea drumului să facem câteva poze încercând astfel să prelungim un pic contactul cu zona în care petrecusem câteva zile de vis. Din păcate, chiar dacă zona e retrasă, după părerea mea cea mai retrasă și neumblată zonă din munții Pădurea Craiului, pe versanții ce coboară spre Vida sunt munți de gunoaie.
Ajungem în Dobrești de unde o luăm spre Lunca Sprie unde, în urmă cu zeci de ani a fost construit un baraj destul de interesant care zăgăzuiește apele Videi înainte de intrarea în zona populată. Ceea ce impresionează la acest baraj e faptul că, cu simplitate, a fost creat un sistem ingenios și artistic, chiar dacă nu inedit.




Din păcate nu sunt foarte multe locuri de stat lângă apă deși lacul e destul de mare. Nici baie nu se poate face deoarece apa de munte are doar câteva grade chiar dacă soarele dogorește. Așa că nu stăm foarte mult, mâncăm din conservele rămase apoi ne urcăm în mașini și ne întoarcem acasă.
Nu știu dacă ne vom reîntoarce vreodată în zonă, accesul nu e foarte facil, dar cu siguranță e o destinație deosebită care nu trebuie ratată pentru cei îndrăgostiți de natură.