Rătăcind prin labirinturi de piatră

Peștera Bătrânului 1 august 2011 Acest articol descrie vizitarea unei peșteri de mare complexitate, vizitare care nu se pate face fără echipament de specialitate și fără o pregătire temeinică. Nu încurajez în nici un fel explorarea peșterilor fără cunoștințe TSA și echipament adecvat.

Până în apropierea peșterii am mers cu mașina în primul rând pentru că era destul de departe de locul unde ne stabilisem noi tabăra (lângă Șuncuiuș) și în al doilea rând pentru că e o peșteră destul de dificilă, imposibil de abordat fără echipament specializat pentru coborâri și urcări pe coardă. Ceea ce m-a impresionat și de data asta e că localnici cunosc peștera și te îndrumă cu mare plăcere dacă le ceri ajutorul, chiar dacă ești la distanță mare de obiectiv. Deci după kilometri întregi de drumuri de țară nu foarte bune dar totuși practicabile am ajuns în preajma peșteri și ne-am lăsat mașinile pe o pajiște înverzită. Zona e plină de doline de prăbușire, de altfel și accesul în peșteră făcându-se dintr-o asemenea dolină. O stâncă imensă protejează peștera, doar câteva fisuri verticale oferind o cale îngustă de pătrundere în măruntaiele muntelui. Imediat după fisură urmează o coborâre de aproximativ 10 metri până într-o sală care cu greu ar putea cuprinde 10 oameni. Intrarea e echipată așa că am instalat corzile și am coborât în rapel regrupându-ne pe fundul puțului de la intrare. E deja destul de răcoare așa că ne grăbim să ne continuăm explorarea. Tavanul coboară la câțiva zeci de centimetri de podea și de obligă la un mic târâș. Apoi intrăm într-un labirint impresionant. Mergem printre doi pereți de piatră perfecți verticali care abia te lasă să te strecori printre ei.

”Coridorul” cotește brusc la fiecare trei patru metri până la un momentdat când în față trebuie coborâți iar câțiva metri. Inițial instalăm o coardă dar pe urmă găsim și o scară metalică pe care coborâm cu toții. În curând ajungem într-o sală destul de măricică unde ne oprim un pic să ne tragem sufletul. Înspre stânga se deschide o diaclază imensă pe care o explorez pe câțiva metri. Continuăm un pic să mergem pe galeria principală dar în curând urmează o porțiune dificilă unde trebuie făcut un ramonaj destul de riscant deasupra pârâiașului care curge prin peșteră. Decidem să meargă mai departe doar bărbații așa ca ne întoarcem cu toții pentru a ajuta fetele să treacă de puțul de la intrare.

După ce revenim explorăm diaclaza din sala mare dar nu ajungem nicăieri. După câteva zeci de metri pe orizontală și câțiva pe verticală diaclaza se termină cu o mică săliță în care, spre surprinderea mea am găsit o pânză de păianjen. Revenim la traseul principal și trecem de zona mai dificilă și intrăm într-o lume mirifică. Peștera e foarte frumoasă, bogat concreționată și probabil din cauza intrării dificile nu prezintă urme ale turiștilor de altădată. Continuăm de-a lungul pârâiașului până într-o sală imensă unde la apele pârâului principal se adaugă apa unui afluent din partea stângă. E deja târziu așa că nu insistăm cu explorarea sălii mari. Mergem doar înspre spatele acesteia unde dintr-o sala mică apar apele pârâului, sală care are niște frumoase scurgeri parietale. Deasupra acestei săli mai există o galerie scurtă pe care o explorăm. Se ajunge la ea cu ajutorul unei scări metalice care se sprijină instabil de niște bolovani. Ajungem la capăt iar apoi după o scurtă ședință foto ne întoarcem la lumină. Este o peșteră minunată pe care mai mult ca sigur că o vom cuprinde dinnou în itinerariile noastre viitoare.