Feredeu, toamna

Feredeu
11 septembrie 2011


O destinație perfectă dacă vrei să te desprinzi pentru câteva ore de tumultul orașului, un traseu de două-trei ore dus-întors la jumătate de oră de Arad.

Lăsăm mașinile lângă mănăstirea din vale	Ziua e mai mult decât superbă, mult mai frumoasă decât multe din zilele din iulie
Curând părăsim șoseaua și urcăm prin pădure	Deși există și un marcaj de traseu turistic paralel cu el e și traseul monahal - drumul crucii până la schitul de pe creastă
	Din loc în loc sunt amenajate popasuri pentru cei obosiți de urcușul abrupt
Sus ne întâmpină o construcție nouă - anul trecut nu era acolo	Un călugăr fotogenic ne lasă să-l fotografiem
Ne întoarcem pe același traseu	Masa de amiază de duminică. Nu avem supă dar e perfect
Pe drumul de întoarcere	Fructele toamnei
În zare se vede cetatea Șiriei - odată vom face o traversare peste dealuri până acolo

Pe acoperișul Timișului

Munții Poiana-Ruscăi 
03 septembrie 2011

Deoarece ziua începea să se scurteze iar noaptea să-și intre în drepturi tot mai repede am hotărât să căutăm pentru începutul toamnei o destinație mai aproape de casă și nu la o altitudine foarte mare. Destul de repede ne-am oprit la Munții Poiana Ruscăi, munți aflați între Apuseni și Munții Banatului, nu foarte înalți și la doar aproximativ 150 kilometri de Arad. Am plecat, ca de obicei vineri dupămasa dar mai puțini ca de obicei, de data asta Ralu, Adi și Adnana au avut alt program.

Drumul e destul de bun până în localitatea Nădrag de unde se urcă așa că nu am pierdut vremea pe drum ajungând acolo destul de repede. Totuși drumul forestier care urcă din Nădrag spre cabana Căpriorul unde intenționam să campăm e doar un biet drum forestier pe care nu poți merge cu mai mult decât câțiva kilometri pe oră așa ca am ajuns în zona unde bănuiam că e cabana - fosta cabană, pe un întuneric de să-l tai cu cuțitul. Practic e un miniplatou de aproximativ 1000 de metri pătrați, proaspăt nivelat cu buldozerele și unde se întretaie 5 drumuri. Culmea e că, dacă până acolo ne-am descurcat cu ajutorul hărților și a indicatoarelor aflate la fiecare intersecție aici ne-am blocat. Câteva marcaje turistice vagi și o săgeată spre o destinație de neînțeles. Și nici urmă de cabana Căpriorul. După ce ne-am învârtit un pic am decis să căutăm un loc de campare în zonă, chiar dacă era cam aiurea zona, cam în pantă și fără firicel de apă. Și când să desfacem bagajele apare, ca și pe cheile Videi, din noapte, un om binevoitor care ne scoate din impas. Cabana era cam la 200 de metri pe unul din drumurile care se intersectau acolo iar el era paznic la clădirile vechii cabane, clădiri care acum sunt mai mult o semiruină. Și pentru ca totul să fie perfect ne-a arătat unde este apa - un izvor captat de la sute de metri până lângă cabană și unde sunt lemnele care trebuiau doar crăpate pentru a fi puse pe foc. Am campat în spatele cabanei, lângă pădure într-un loc perfect plat, lângă o vatră de foc și lângă o masă lungă de lemn cu bănci care a cunoscut și zile mai bune.
A doua zi am plecat pe tură pe unicul traseu notabil: vârful Padeș, cel mai înalt vârf din munții Poiana Ruscăi. Drumul n-a fost chiar o plimbare, destul de lung și destul de abrupt pe unele sectoare (denivelare totală 555m). În schimb a fost o încântare: păduri superbe ca acolo nu am văzut nicăieri în munții pe care i-am mai bătut, izvoare mai mult sau mai puțin amenajate, curiozități ale naturii - copaci sau stânci cu forme ciudate, vechi mine de fier acum părăsite, tufe de mure și de afine pe zeci și sute de metri pătrați și chiar și plăcuțele montate acum zeci de ani cu indicații și desene care te fac să te simți ca un drumeț al veacurilor apuse. Ceea ce lipsește din peisaj e o peșteră sau două dar șisturile cristaline din care sunt făcuți acești munți nu sunt prea prietene cu cavitățile subterane.

A doua zi am trecut prin Nădrag, satul de la poale unde, pe vremuri era o tabără pentru copii vestită și unde, un pasionat din localitate amenajase un traseu cu obstacole, inclusiv un autobus suspendat pe niște trunchiuri de copac. Din păcate doar amintirea celor de odinioară a rămas. Am văzut în schimb cascadele de lângă sat care, chiar dacă nu sunt extraordinar de spectaculoase merită vizitate dacă ajungi în zonă.